Și Psihopații Plâng

Există două specii de oameni pe lumea asta.

1- Psihopatul

2-Sufletistul

Psihopatul plânge când pierde, când vrea să obțină ceva, când vrea să controleze, când își murdărește imaginea de sine.
Sufletistul plânge din dragoste, din durerea care are la bază dragostea.
Psihopatul se plictisește fără activitate, caută mereu să facă ceva nou, are nevoie de adrenalină. Are nevoie să bea sau să folosească substanțe ca să se simtă bine. Pentru alții dependența se manifestă prin muncă sau jocuri sau printr-un anumit ritual.
Sufletistul este într-un roller-coaster permanent, fiecare lucru e important pentru el și provoacă în el o trăire. Sufletistul nu se plictisește. Nu are nevoie de acțiune, de dramă, de alcool sau alte substanțe ca să se simtă bine. Nu are un program fix, simte când e momentul.
Psihopatul, dacă are grijă de cineva, o face că așa a fost învățat. A primit o educație Bine-Rău, și, ca să-și clădească imaginea de sine în fața celorlalți, face acele lucruri despre care a fost învățat că trebuie. El stă și se gândește: „să fac asta sau să nu fac asta?”.
Sufletistul are grijă de cineva din dragoste. Dacă nu are grijă, îl doare pe el. Nu are de ales. Nu există o alegere pentru el dacă are grijă sau nu.
Toți vrem să fim iubiți, să fim cei mai importanți din lume pentru cineva.
Psihopatul luptă pentru a obține iubirea. Și crede că dacă ajunge undeva mai sus în ierarhie obține și iubirea.
Sufletistul știe că iubirea nu poate exista fără dragoste. Că dragostea ține de subiect, nu de obiect, de cel care iubește, nu de cel iubit.
Psihopatul nu poate simți dragostea, și dacă definim iubirea ca o manifestare în comportament adecvat a dragostei, atunci nici nu poate să iubească. Psihopatul nu simte, doar are grijă, că așa a fost învățat. Grija se poate confunda cu iubirea. Iubirea are la bază o trăire, grija are la bază niște principii sau valori obținute prin educație.
Psihopatul nu simte, dar poate oferi grijă.
Sufletistul simte, oferă iubire.
Când cei doi se întâlnesc, psihopatul luptă ca să câștige persoana de care are nevoie. Dar după ce a câștigat-o nu mai luptă. Cu timpul devine sufocat de gesturile de dragoste ale sufletistului. Refuză intimitatea.
Psihopatul face sex.
Sufletistul face dragoste.
Psihopatul bărbat e atras de fizicul femeilor, iar asta nu se poate ascunde. În general are un tipar, un gen de femeie.
Sufletistul vede persoanele ca persoane, până se îndrăgostește de una dintre ele. Când face legătura sufletească, sufletistul bărbat nu se mai uită cu interes la altele.
Psihopatul se uită la filme de acțiune. Din cauză că nu are latura sufletească, pentru el toate filmele sunt de acțiune, doar că unele sunt plictisitoare, că nu se întâmplă nimic în ele. Ca să simtă ceva se uită la filme de groază, ca să simtă altceva se uită la comedii. Dacă e un psihopat educat, se uită la filme care-i dau o satisfacție intelectuală, o problemă de rezolvat.
Sufletistul se uită la filme care-i trezesc ceva în suflet. Nu alege să se uite la filme de acțiune sau de groază sau la comedii.
Psihopatul trăiește într-o ierarhie imaginară.
Sufletistul știe că toți suntem unici, că toți suntem valoroși, că nu e nimeni mai important decât altul pe lumea asta.
Psihopatul vrea să ajungă lider, sau vedetă, ca să fie mai sus în raport și ca să obțină ce are nevoie de la ceilalți.
Sufletistul se ocupă cu ce simte că e bine.
Psihopatul are nevoie să se urce pe ceilalți ca să ajungă sus.
Sufletistul nu se compară, este singur cu el, vrea să devină mai bun decât el, nu decât ceilalți.
Psihopatul (în aceeași situație) se poartă frumos cu cei pe care-i consideră mai sus în ierarhie, și urât cu cei pe care-i consideră mai jos în ierarhie.
Sufletistul se poartă la fel cu toată lumea (în aceeași situație).
Psihopatul, neavând latura sufletească, vede prin prisma a ceea ce citește și trăiește. Psihopatul folosește definițiile din dicționar.
Sufletistul vede formele independent de limbaj. Operează cu formele, nu cu definițiile lor. Vede că definițiile nu sunt suficiente pentru a descrie formele.
Psihopații țin oamenii lângă ei prin control, prin reguli, prin doctrină.
Sufletiștii nu țin oamenii lângă ei. Așteaptă pe cineva care să stea de bunăvoie și care să dea de bunăvoie, din iubire.
Psihopații needucați ajung criminali.
Sufletiștii needucați pot face rău, se pot răzbuna din durerea pe care o simt.
Când doi sufletiști se îndrăgostesc unul de altul, doi oameni care simt profund (capabili de dragoste), trebuie să fie capabili și de iubire ca să poat menâine relația. Trebuie să știe să protejeze vulnerabilitatea celuilalt, că doar în vulnerabilitate există dragostea. Fiecare rană face ca sufletul să se depărteze de persoana care-l rănește.

Psihopații nu se îndrăgostesc. Ei euforia o simt de la atracția sexuală. Psihopatul nu simte energetic pericolele. El gestionează rațional. Ca să-și dea seama cum sunt ceilalți studiază manuale de decodificare a comportamentului uman. Învață pe de rost că un gest corporal semnifică ceva. Din acest motiv nu va putea cunoaște cu adevărat persoana până la evenimente care o arată așa cum este.
Sufletistul simte cum este o persoană. Simte când o persoană minte, când are intenții ascunse. Sufletistul simte când este în pericol. Poate simți energia unui om și fără să-l vadă. Este o calitate pe care a câștigat-o deschizându-și sufletul și lăsându-se vulnerabil.
Sufletistul simte dacă e iubit sau nu, și de aceea vorbele și gesturile nu-l pot păcăli.




©Luna

Cum au ajuns SUA să domine prin forță fizică

Europenii au descoperit America.
Au plecat europenii în America, pe „noul tărâm”.
Dar hai să ne întrebăm: De ce? Ce-i poate mâna pe niște oameni să lase familia, locurile dragi, stabilitatea, tradițiile, siguranța? Care sunt tiparele de oameni care preferă să plece? Nu toți au fost dornici de a obține ceva moca, să ia cu forța, să-și facă regat. Au fost și unii visători, aceia care căutau ceva, și au plecat acolo să-și găsească destinul. Poate unii sperau la mai bine, la o viață de la zero. Poate unii nu aveau nimic și credeau că pot să-și facă acolo un trai mai bun. Au fost mai multe tipuri de oameni care au plecat.
Doar că, atunci când au ajuns acolo, nu existau legi. Iar psihopații au putut să-i măcelărească pe cei care le stăteau în cale sau pe cei care aveau ce le trebuia lor. Într-o lume fără legi unde au ajuns mulți dornici să-și facă avere, oare nu-i „normal” să se fi întâmplat așa? E perfect „normal”. Apărea concurență la un producător de bere? Se duceau cu armele și ciuruiau tot. Ăștia au fost cei care au dominat în afaceri în SUA fără legi. Ei au ajuns în „elita” care s-a grupat în centre de putere și care acum decide politica lor. Ei sunt urmașii psihopaților care au luat prin forță fizică de la început și care și-au educat odraslele cu aceleași principii.
Psihopații nu iubesc. Ei nu dau decât dacă-și trag la imagine ceva din asta. Lipsind iubirea, totul se rezumă la raționamente, la comparații, la raport. Pentru un om care iubește cineva special e cel pe care-l iubește. Ca să fii special pentru cineva, știi că e de-ajuns să fii iubit. Că nu trebuie să fii VIP, că nu trebuie să ai averi, să fii cult, deștept, talentat. Dar asta știu numai cei care sunt capabili să iubească. Ceilalți, netrăind experiența iubirii pentru altul, au credința că a fi special depinde de niște atribute. Și vor să fie mereu primii, să fie cei mai apreciați, cei mai frumoși, cei mai deștepți...etc. Ca să fii special într-un context unde nu există iubirea care te face special, trebuie să te raportezi la ceilalți. Trebuie să devii mai sus decât altul ca să fii special. Și de aici conflictele, invidia, răutățile, competiția, dominanța, nevoia de a controla, de a-și apăra locul.
În Statele fără legi au câștigat psihopații.
Au făcut în jurul lor un mediu în care ei să fie speciali, ei să fie deștepți. Și nu ai cum să faci asta fără să-i ții pe ceilalți proști, dependenți și săraci. Și-au creat o țară ca să-i pună pe ei în valoare, care să-i facă să pară speciali. Și nu doar atât. S-au extins cum au putut, pe alte părți de glob.
Ceea ce ei nu-și dau seama e că în curând li se va dărâna șandramaua.
Sunt țări puternice care au investit în colectiv, ca să facă un mediu bun pentru toată lumea. Ei nu și-au sabotat oamenii ca să se simtă mai speciali comparativ cu ei. Nu i-au ținut proști, ci au investit în educația lor. Deja sunt mult mai sus decât Statele. Și noi, dacă am cere ajutor, poate ni s-ar da.
Eu nu cred că Statele vor mai rezista 100 de ani dacă urmează același drum, în raport de forțe, pentru cucerire. Că peste 100 de ani vecinii de peste gardul celălalt o să fie așa de sus, că o să se inverseze raportul de forțe.
Și ăla va fi momentul în care psihopații își vor lua ceea ce și-au pregătit singuri și n-au știut.

Feminismul toxic: arma bărbaților toxici și a femeilor toxice

Feminismul a plecat de la faptul că femeile nu aveau drepturi egale cu bărbații. Demersul a fost îndreptățit. Dar, așa cum spuneam în articolul „Limbajul Narcisiștilor”, la cele mai multe concepte apar două înțelesuri, unul autentic, onest, iar altul în scop de manipulare. În timp, cu scopul de a obține mai mult sau de a ataca, femeile manipulatoare au schimbat sensul feminismului într-un concept cu raport de superioritate-inferioritate față de bărbați, nu cum a fost inițial, un demers pentru un raport de egalitate. Adică au făcut exact aceeași nedreptate pe care au făcut-o și bărbații toxici: au creat categorie și au vrut să fie mai sus decât categoria cealaltă. Aceste femei îi numesc pe bărbați în continuare misogini, dar ele ar face la fel într-o poziție de dominanță, protejând categoria din care fac parte. Sunt puțini oameni care pot fi echidistanți, care pot să simtă egal pentru ambele categorii. Aceștia sunt cei orientați sufletește, care sunt capabili de iubire. Eu am fost singura care, atunci când polonezele au ieșit în stradă să protesteze împotriva interzicerii avortului, am atras atenția că bărbații au fost mereu de partea asta a baricadei, și ele nici n-au observat. De câte ori femeile fac copii fără ca bărbații să vrea, îi manipulează, îi șantajează apoi cu copiii, îi moștenesc. Le-am spus că acum vor simți și ele cum e să decidă altul să aibă un copil. Bărbații vor sex (nu vor copii decât de vreo două ori în viață și nu cu oricine). Femeile mint, îi prind și profită apoi de ei.
Ar trebui semnat un contract înainte să ai o relație sau o aventură. El s-o pună să semneze că i s-a adus la cunoștință faptul că el nu vrea copil, și că dacă se întâmplă, el nu-și asumă răspunderea. Și atunci, dacă ea rămâne gravidă, să-și asume creșterea, nu să se facă parazit pe un bărbat care n-a vrut decât să facă și el sex.
Oricât nu sunt de acord cu sexul ocazional, pot să mă detașez de valorile mele și să mă uit de la distanță.
Și nu e vorba doar de creșterea copilului.
Dacă o femeie poate să decidă dacă avortează copilul de la un anumit bărbat, de ce să nu aibă și bărbatul respectiv același drept? Când apare o situație parazitară, și el nu vrea să aibă copil cu ea, de ce el nu poate să decidă avortul? Dacă bărbatul vrea copilul și femeia avortează? Nu e același lucru ca atunci când bărbatul nu vrea copilul dar femeia îl păstrează?
Femeile se justifică cu faptul că e corpul lor. Și asta e corect, cum să mă pui ca femeie să fac un copil pe care nu-l doresc? Tocmai de asta ar fi trebuit ca femeile să aibă compasiune pentru bărbați și să înțeleagă prin ce trec ei tot timpul din cauza femeilor care le fac copii fără ca ei să vrea.
Când am comentat asta, au sărit toate pe mine cu gura, că și-așa nu-și asumă ei nici o răspundere. Dar nu-i așa, eu văd cazuri. Au vrut să paraziteze, iar ei au ales: unul să viziteze regulat, să crească copilul cu tată, în timp ce avea altă relație, iar alt bărbat a luat-o de soție, ca să nu-i strice imaginea, apoi au dat divorț. Dar ambele sunt aranjate financiar. Și ambele o să-i moștenească.
Feministele manipulatoare sunt acelea care folosesc categoria pentru a obține mai mult, sau un folos injust.
De cealaltă parte a baricadei stau bărbații cu masculinitate toxică. Cei care vor femeia „la cratiță”, să-i deservească, să-i asculte (în sens manipulator). Și când femeia vrea egalitate, ei acuză cu Feminismul toxic. Că rolul femeii e să facă copii. Wow, trebuie să suferi de megalomanie să-ți permiți să afirmi că știi ce trebuie să facă altul. Care sunt bărbații cu masculinitate toxică? Bărbații slabi, care nu pot face ca o femeie să stea cu ei din libertate, și atunci o țin în lesă cu teoria. Un bărbat adevărat, care e capabil să fie singur, nu manipulează nici o femeie să stea cu el. Bărbații slabi vor să arate că sunt puternici. Și fac raportul, ca să arate că sunt mai sus. Dar există și situația în care femeia e o putoare și n-ar face nimic. Adică ni-mic. Și atunci vine cu feminismul toxic, acuzându-l pe bărbat că o vrea la cratiță.
De fapt feminismul toxic nu este decât o metodă de manipulare a unor femei care vor să facă raport de superioritate-inferioritate, și să stea cu o treaptă mai sus. Bărbații cu masculinitate toxică foosesc coceptul de feminism toxic în interesul lor, ca să se urce ei cu o treaptă mai sus.
E ușor să recunoști feminismul toxic sau masculinitatea toxică. Vezi cât se bagă unul în spațiul celuilalt. Cine peste cine intră? Cine se urcă mai sus peste celălalt?

©Luna

Susține sau nu susține religia f*taiul?

Să clarific termenii.


A te f*te = a întreține relații intime fără să iubești acea persoană, a folosi actul sexual pentru ceva, a-i da un scop.

Deși pare că religia e contra f*tutului, dacă ne uităm mai cu atenție descoperim că în realitate, în fapt, pentru religioși, actul sexual (f*taiul) este mai important decât iubirea.

Să începem de la faptul că d.p.d.v. religios este condamnabil să-ți creezi plăcere sexuală singur. Dacă vrei plăcere sexuală, e acceptabil doar să te f*ți.
Dar dacă vrei să te f*ți, trebuie să te căsătorești și dup-aia.
Dacă nu te f*ți, n-ai să aștepți neatins de alții sau de propria-ți mână până la 45 de ani ca să găsești persoana potrivită. Cei care nu întrețin relații intime înainte de căsnicie se căsătoresc devreme, și nu fac o alegere curată, autentică. Faptul că abia așteptă să se f*tă are mare greutate în alegerea lor. Apoi îi țin împreună alte reguli cum ar fi „trebuie să-ți duci crucea”, „să nu dai divorț”, obligații sau nevoi omenești.

Ce mi se pare ironic e că preoții, diaconii, trebuie/e de preferat să fie însurați ca să fie hitoronisiți. Hai să vedem cine are prioritate la parohie, sau la posturi. De ce trebuie să fie însurați? Ca să nu preacurvească (se nu se f*tă în stânga și-n dreapta, ci să aibă acasă un vagin disponibil, ca să nu facă instituția de râs).
Tinerii ăia, vai de capul lor, cum ajung ei să-și aleagă soțiile pentru un vagin, ca să poată lua un post în sistemul lor. Și apoi ce se fac dacă nu merge, dacă nu se mai iubesc, dacă își dau seama că nu sunt unul pentru altul?

Oamenii ăștia își vând sufletele ca să aibă partener stabil pentru f*tut, cu scopul de a se integra în cerințele (oficiale sau mai puțin oficiale) ale cultului religios, unde speră să primească un job.

Pentru mine asta înseamnă preacurvie, să te însori ca să ai ce să f*ți, ca să te încadrezi în criteriile preferabile de angajatorul tău.

Eu nu m-am f*tut niciodată. Nu am folosit nici un act sexual ca să obțin un avantaj, așa cum fac preoții. Nu am pus f*tutul pe primul loc așa cum face religia. Pentru mine actul sexual este 100% pur, și de asta nu se produce ani de zile dacă nu există dăruirea sufletească totală.

Dacă mă duc la un preot să mă spovedesc și-i spun cu câți bărbați am întreținut relații intime în toată viața mea, ar spune că nu sunt demnă de împărtășanie. Dar eu nu am preacurvit nici măcar o dată, am dat totul, 100% sincer și onest. Nu doar că nu am folosit relațiile intime cu un scop, dar nici măcar nu le-am folosit strict pentru actul în sine. Adică nici măcar sex de dragul sexului n-am făcut. Toate au fost cu speranță, cu dorința de a construi ceva trainic și frumos, cu dăruire sufletească. Doar că nu s-a materializat nimic din diferite motive.

Preotul preacurvește zi de zi cât timp folosește căsnicia pentru un scop, cât timp folosește o femeie pentru a avea vagin stabil, conform cu cerința de angajare. Cred că nu-și imaginează cineva că toți tinerii ăia își găsesc jumătatea chiar atunci sau că apare vreo iubire care-i ține împreună. 
Sunt reguli. 
Nu le urmezi, pa și la revedere.
După ce își însușesc bine doctrina, fac raport de superioritate inferioritate cu femeia, că așa era în Evul Mediu când au fost scrise învățăturile urmate și în ziua de azi de Biserică. Dacă au avut o dimensiune sufletească, mai devreme sau mai târziu o vor pierde. Vor rămâne cu raționamentele pe baza cărora își clădesc viața și cu ajutorul cărora pot judeca foarte ușor ce e bine și ce e rău, cine face bine și cine face rău. De cele mai multe ori vor face raport de superioritate-inferioritate și cu restul „păcătoșilor”, cu ei mai sus în raport, că doar ei f*t un singur vagin; nu mai contează de ce și pentru ce.

👉👌

Limbajul Narcisiștilor

 

Am scris mult despre tot felul de concepte (Gelozia, Ascultarea, Libertatea, Acceptarea, Respectul, Bârfa, Învățarea, Iubirea, Egoismul...etc.),

și mi-am dat seama că există câte două sensuri la fiecare dintre aceste concepte, unul fiind folosit cu scop de manipulare.

Care sunt aceste sensuri și cine folosește sensul manipulator al conceptelor?

Narcisistul își creează ierarhia importanței. Îi vede pe unii mai imporanți decât el (mai sus), iar cu aceștia se poartă servil. Îi vede pe alții mai puțin importanți decât el (mai jos), iar cu aceștia se poartă nerespectuos. Narcisiștii își atribuie importanța raportându-se la ceilalți. Iar asta se întâmplă din cauză că percep cele din jur preponderent rațional. Președintele e mai important decât un măturător, se poartă mai respectuos cu președintele și îl privește cu admirație. Dacă rațional a înțeles că președintele nu este mai important, poate fi o actriță sau o cântăreață pe care o privește cu admirație și o consideră mai importantă decât restul lumii doar din cauză că e „vedetă” (V.I.P. = very important person). Multe dintre vedete au vrut să ajungă acolo din cauză că-și creează raportul de importanță cu ei/ele în vârf.
Dacă ar fi putut percepe cu sufletul, dacă ar fi iubit, acest raport ar fi dispărut. Sufletul are un alt tip de cunoaștere. În percepția sufletească totul este prețios; nu din cauză că cineva îți explică logic asta și repeți niște concepte învățate, ci din cauză că așa simți. Sufletul face ca egalitatea să devină un adevăr personal, și nu doar o idee pe care o repeți, așa cum de exemplu o repetă mecanic mulți oameni religioși. Narcisiștii religioși știu teoria, dar nu simt ceea ce spun, iar asta se vede în felul cum se poartă. Mulți predau egalitatea, o știu teoretic, dar în realitate se percep superiori unora și inferiori altora. Religia este un mediu propice pentru narcisiști deoarece pot face foarte ușor raport de superioritate-inferioritate cu ceilalți care nu sunt religioși sau care sunt religioși dar nu urmează regulile.

Cei orientați sufletește  au un simț al egalității care vine de undeva dintr-o simțire, nu dintr-un raționament. Ei îi iubesc pe ceilalți, nu fac raport cu ei.

Narcisiștii vor să ajungă mai sus în ierarhia de la ei din cap. Nu simt iubire pentru ceilalți, nu respectă granițele personale ale celorlalți. Cei care sunt percepuți „mai jos” decât ei le par slabi, fraieri, incapabili. Sunt tratați urât, nedrept de către narcisiști. E de ajuns să observăm că sclavia a făcut parte din societatea noastră atâta vreme, că femeile n-au avut drept de vot, și putem să ne dăm seama cam ce fel de oameni formează societatea în care trăim și de ce arată așa.

Și în relația de cuplu un narcisist va face raport de superioritate-inferioritate cu celălalt. Vrea să fie mai sus, pentru că știe că dacă e mai jos, va fi părăsit. Din cauză că nu simte, nu iubește, el nu înțelege de ce celălalt ar sta cu el. O relație cu un narcisist devine o luptă, nu va fi niciodată un efort de echipă. Și din cauza asta n-are cum să dureze decât dacă celălalt se lasă abuzat. Bărbatul narcisist, din cauză că trebuie să-și mențină imaginea, investește mai mult în alte direcții decât în familie. În familie nu poate, că în familie femeia e în general mai bună la toate, și nu poate accepta un loc mai jos în ierarhia familiei. Narcisiștii bărbați nu sunt familiști, ei trebuie să-și clădească imaginea în raport cu ceilalți, să-și facă haită, să devină cât mai importanți. Ca să-și mențină locul în societate, în familie, în percepția proprie. Când religia spune că „femeia trebuie să asculte de bărbat”, apare raportul.
Dar ce înseamnă „să asculte de bărbat”?

Religia folosește termenul de „ascultare” în sens manipulator, la fel ca narcisiștii.

Ascultarea

În sens dezinteresat înseamnă să oferi celuilalt câteva minute ca să fii acolo cu el, deschis, să primești ceea ce el îți spune. Fără să-l judeci, fără să aștepți să-i dai o replică inteligentă ca să pari deștept. Să „asculți” adică să te deschizi către sensul lui, către punctul lui de vedere, să încerci să vezi din percepția lui.

Ascultarea în sens manipulator înseamnă să faci ce spune celălalt: „să fii ascultător”.

O prietenă narcisistă mi-a spus că nu ascult, că sunt încăpățânată, după care m-a blocat ca să nu-i mai pot răspunde. Eu am citit tot ce-a scris. Care dintre noi două o ascultase pe cealaltă?

Învățarea

În sens dezinteresat, învățarea se face știind că celălalt are nevoie să învețe singur, din proprie experiență, din greșeli, prin răspunderi. Asta este învățarea onestă. Îl lași pe om să aleagă cum crede mai bine, și apoi, din consecințe, învață ce să facă data viitoare. Învață autentic, pe drumul lui, ce trebuie să facă. Îl ajuți să ia o decizie, dacă vrea, îl ajuți să se ridice dacă cade.

Învățarea în sens manipulator este îndoctrinare. Îl înveți pe celălalt să facă ce crezi tu că e bine să facă, automat, ca un robot. Uneori narcisistul urmărește să-și tragă un folos direct din ceea ce-l învață pe celălalt să facă, alteori vrea ca și ceilalți să facă la fel ca el (ca să-și scuze alegerile prin numărul de oameni care au făcut tot așa), alteori e doar ideea lui fixă că realitatea e așa cum o vede el, și lumea trebuie să facă așa cum „e corect” (cum narcisistul crede că e corect), chiar dacă lumea are convingeri diferite.  

O prietenă a vrut copil și a dat anunț la ziar: „caut bărbat ca să fac un copil”. Fiind în raport cu ceilalți, nu vrea să fie percepută „mai jos” decât alții, așa că încearcă să-i convingă și pe ceilalți din jur să facă copii fără să se căsătorească: „Hai fată, nu faci și tu un copil? Eu am alte preocupări acum, nu ne mai putem vedea, dar dacă ai să faci și tu un copil putem ieși împreună cu copiii.”

 

Respectul

În sens dezinteresat respectul este egal din toate direcțiile și în toate direcțiile. Nu-l respecți pe un om din cauză că are o funcție mai înaltă sau din cauză că e mai în vârstă. Îl respecți deoarece îl percepi ca pe o ființă egală, sacră, peste care nu-ți permiți să intri.

În sens manipulator respectul este o unealtă des folosită pentru control. „Cine te crezi tu?” „Nu știi cine sunt eu?” „Când eram la vârsta ta...”
O colegă de facultate făcea raport cu noi ceilalți prin vârstă. Era evident o frustrată, care poate încerca să preia controlul ca să nu fie atacată cu faptul că a luat la facultate așa de târziu. Restul eram numiți „copii”, ea era căsătorită, avea copil. Intra de parcă era o șefă. A renunțat la facultate.
În anul doi, altă colegă se duce la cei de anul unu și începe să le vorbească de sus, făcându-i „copii”, exact cum făcea cealaltă.

Mă uitam la un film. Apare un personaj, o tipă căsătorită cu un om paralizat, incapabil intelectual. Tipa încearcă o idilă cu un (alt) tip. La una dintre întâlniri ea intră în casa unor necunoscuți, de distracție, se bagă în pat dezbrăcată, ca să-l provoace pe tip.
Eu vorbeam singură, îl sfătuiam din fața ecranului pe tip: „Du-te frate, fugi mâncând pământul. Un om care nu are respect pentru spațiul celuilalt, care își permite să intre de distracție în casa altcuiva, spune multe.”. Se dovedește la final că și-a ucis soțul ca să poată moșteni averea lui.
Îți permiți să citești jurnalul cuiva? Ce faci apoi cu informațiile, cum le folosești? Doar faptul că-ți permiți să pui mâna pe niște chestii așa de intime spune multe.

Narcisiștii nu respectă autentic, ci doar formal, și doar pe cei care sunt mai sus decât ei în ierarhie, sau, dacă oferă respect pentru cei mai jos decât ei, o fac ca să nu-și piardă ei imaginea de oameni civilizați.

Faptul că în biserică se află un tron pe care să stea invitați de onoare din cadrul Bisericii (grade înalte) spune multe. Nici un om nu este mai important decât altul orice grad ar avea. Nici un soldat nu este mai puțin important decât un general, nici un om nu este mai important decât un animal. Și nu ca teorie. Oamenii care au suflet și iubesc, simt.

Egoismul

Egoism nu înseamnă să faci așa cum vrei tu, ci să ceri altuia să facă așa cum vrei tu.

În sens manipulator egoistul este cel care face așa cum vrea, dacă alții au de pierdut în consecință. Din cauză că narcisiștii nu văd sacralitatea celuilalt. Dacă au ei ceva de pierdut, îl fac egoist pe celălalt că face alegeri proprii.

Gelozia

Definiția Geloziei (în sens dezinteresat): un fel de ură pe altul că primește ceea ce consideri că trebuie să primești doar tu (un fel de invidie). Într-o relație gelozia este când o femeie urăște altă femeie că primește ceea ce trebuie să primească doar ea de la bărbatul ei. Gelozia este o trăsătură narcisistică. Un om care iubește nu poate fi gelos pe altul în acest sens. S-a dus cu alta? Ok, e dreptul lor, el nu e „al meu”, el este „al lui”, are dreptul să se răzgândească, să fie cu cine vrea. Un om deschis sufletește simte că nu are dreptul să se bage peste ei, să le strice relația. Poate, cel mult, să vrea să știe adevărul, ca să plece, ca să nu stea legat într-o relație de bătaie de joc.

Dar narcisiștii manipulează cu un alt concept de Gelozie: Gelozia ca durere (că bărbatul e cu alta). Chiar și în DEX există ambele definiții (și „durere” și „invidie”).
Este evident că pe soție o doare atunci când vede că soțul se uită după alte femei. Doare ruptura, lipsa de reciprocitate, dezamăgirea. Când el o vede că o doare îi spune „ești geloasă”. Dar ea nu simte nimic negativ pentru el sau pentru celelalte. Doare din cauză că sufletul ei era pe tavă în fața lui, iar el l-a călcat în picioare.
Prin acuza „ești geloasă” pune pe ea un fel de vină că din cauza ei nu merge relația. E prea geloasă, îmi controlează telefonul. Ok, dar asta poate să facă oricine doar dacă vrea să afle adevărul, ca să ia o decizie în cunoștință de cauză. Dacă el minte, ea trebuie să afle adevărul cumva, ca să plece în cunoștință de cauză.
Ăștia care nu iubesc, ci vor o relație pentru alte motive, se vor simți sufocați cu unul care iubește, încarcerați într-o relație, și-i vor acuza pe partenerii lor de gelozie ori de câte ori partenerii vor încerca să afle adevărul.

 

Bârfa

În sens dezinteresat sensul de Bârfă este „să critici și să scoți la iveală lucruri despre alții care au ca scop urcarea ta în ierarhie pe spatele lor”. Uneori pentru asta e nevoie ca persoana bârfită să piardă niște relații sau un loc de muncă. Ca să ajungi tu mai sus, celălalt trebuie să ajungă mai jos.
Și bârfa este o trăsătură narcisistică. Țațele care bârfesc tinerele că „se duc cu unul și cu altul”, o fac din frustrare, prin comparație, din lipsă de atenție, pentru a fi și ele mai sus în raport.

Dar să spunem că afli despre cineva că a avut relații extraconjugale.
Dacă spun asta ca să-și piardă locul de muncă, să nu fiu eu singurul șomer, e bârfă.
Dacă spun asta unei cunoștințe care e îndrăgostită de acel cineva, o fac pentru binele ei, nu e bârfă. Dacă spun asta ca să explic de ce eu n-am avut relații cu acea persoană, la fel, nu este bârfă.
Dacă spun unui părinte ce mi-a făcut fratele, ca să mă înțeleagă, nu este bârfă.

Dar narcisiștii manipulează și cu conceptul lor de Bârfă. Nu ai voie să spui nimic despre ei, că te acuză că-i bârfești. Orice abuzuri ți-au făcut, orice ți-au spus, orice s-a întâmplat, nu ai voie să te aperi sau să te justifici spunând ce ți-au făcut. Tot ei se dau victime că le strici imaginea.

Libertatea în Iubire.

Se spune că fără libertate nu există iubire, că iubirea există doar în libertate. Este adevărat, dar în ce sens?
În sensul autentic și dezinteresat înseamnă că dacă ai un motiv pentru care ești într-o relație, nu ești acolo din iubire. Sunt atâtea cupluri care sunt premiate că sărbătoresc nunta de aur după 50 de ani, dar câte dintre ele au păstrat relația din compromis? Câtă bătaie au mâncat, câte jigniri au auzit, cât ar fi stat în relație dacă aveau posibilitatea să facă ce vor?

Iubirea este atunci când amândoi sunt independenți de nevoia de a sta undeva, independenți de nevoia de a avea un statut social, serviciu, bunuri sau imagine. Și frica de singurătate poate fi un motiv pentru a fi într-o relație din compromis, și nevoia de a fi așteptat acasă de cineva cu o farfurie de mâncare, și nevoia de a duce mai departe numele familiei.

Pe doi oameni care se iubesc cu adevărat, nu-i ține nimic împreună decât iubirea lor. Poate el are și frică de singurătate, poate ea se și bucură de casa luxoasă a lui, dar dacă acestea nu stau la baza alegerii partenerului, nu pot păta cu nimic iubirea lor. Când vine despărțirea sufletească nu-i pot ține bunurile împreună, nici alte motive nu-i pot ține dacă doar iubirea a stat la baza relației lor.

Dar narcisistul folosește Libertatea în Iubire cu alt sens: „dacă mă iubești mă lași liber să mă duc cu alte femei, să ies cu prietenii la băut, să mă duc singur în excursie”.
Și femeia îl crede. Mai ales dacă repetă mai multă lume „aceeași melodie”.
Dacă este orientată sufletește și nu are alte interese, pleacă, nu poate suporta durerea.  
Și uite așa nici o femeie fără alte interese nu va putea să stea cu narcisistul. Cu el va sta tot cineva care are alte interese. Și vor primi unul de la altul exact ceea ce dau unul altuia. Nu ca pedeapsă divină, ci ca simplă consecință a faptelor lor.

©Luna 

Filosofia CASS-ului

 

Tocmai am văzut un articol despre o inițiativă de a opri dubla taxare CASS.

Zicea în articol că dacă plătești taxa pentru sănătate, ar fi normal să n-o mai plătești încă o dată dacă ai venituri și din alte surse.

Dar ceea ce nu vrea lumea să vadă e că taxa CASS (pentru sănătate) nu se duce doar în sistemul medical. 

Oamenii vor să nu plătească taxe pe proprietate, ceea ce mi se pare normal, că sunt bunurile lor. Dar dacă oamenii n-ar plăti taxe pe fiecare aliment sau haină, pe bunurile lor imobile anual, din ce s-ar plăti aparatul de stat? Aparatul de stat nu reprezintă doar funcționarii publici, ci și pompierii, medicii, poliția, profesorii, preoții, armata, justiția, politicienii aleși, ajutoarele sociale (handicap, burse sociale, de studii, indemnizație de creștere copil...etc), pensii, pușcării, copiii din plasament.

Când aud pe unii că nu-și declară veniturile din cauză că Statul n-a făcut nimic pentru ei, nu știu ce să cred, dacă sunt doar hoți cu scuze sau proști. Eu am facturat absolut de fiecare dată. Nu am furat 1 leu de la impozit, am declarat tot.

Ai mers la școală. Ai sunat măcar o dată la pompieri sau la poliție. Ai fost la medic gratuit cât ai fost elev și ai primit medicamente gratuite. Ai luat alocație, bursă. Ai făcut facultate la stat, chiar și masterat și doctorat dacă ai vrut, gratis. Dacă ai învățat bine, ai luat și bursă de la ei. Dacă ai bunici sau părinți pensionari, tot de acolo, din sacul mare de bani de taxe de la Stat iau banii și ei.

Poate nu sunt hoți, poate nu înțeleg.

Ca să înțeleagă toată lumea, ar fi trebuit să se facă altfel taxele.

Să se fi cerut bani exact pentru ceea ce se folosesc. Adică taxă de poliție, taxă de pompieri, taxă de sănătate, taxă de biserică, taxă de învățământ...etc. Ca să nu-ți ia casa dacă nu plătești taxa pe ea. Că e a ta și n-ai de ce să plătești taxă că o ai.

Dar oamenii ar înțelege și și-ar plăti taxele din răspundere dacă n-ar fi obligați s-o facă?

Sunt curioasă câtă lume ar mai contribui pentru Biserică. Instituția Bisericii este întreținută artficial de către Stat. Au salarii de la Stat, care se calculează ca un procent din salariile profesorilor. Când guvernanții vor să le mărească salariile, măresc salariile profesorilor și se trece cu vederea faptul că au crescut și ale lor. Păi ce proteste ar fi dacă s-ar da știri că s-au mărit salariile preoților. De ce? Din cauză că toată lumea știe că cea mai frumoasă casă din sat e a preotului. Asta și din cauză că preoții, atunci când iau bani pe slujbe, botezuri, cununii, înmormântări, parastase, nu plătesc, ca noi fraierii, taxe pe venit. Pe lângă faptul că au salarii de la stat și scutiri de impozite pe clădiri, nu plătesc taxe pe banii pe care-i fac, adică ei fac bani „la negru” dar cu acordul Statului, legal.

Păi eu mai degrabă aș face o acțiune pentru asta, ca fiecare om care câștigă bani dintr-o activitate cu caracter de continuitate, să plătească taxe la stat. Și dacă cerșești, și dacă primești donații. Dacă preoții ar plăti impozit pe venit, ca restul lumii, s-ar dubla banii din impozitele de pe venit de la Bugetul Statului.

Cel care conduce Biserica, ar fi trebuit să insiste să plătească impozit pe venit, mai ales că au salariile de la Stat și celelalte facilități. Ca să arate că nu vor tratament preferențial, ca să urmeze și ei doctrina pe care o predică. Păi ce credibilitate mai au ei dacă spun celorlalți să contribuie, și ei nu contribuie cu nimic din ce bani fac pe lângă salariu.

Acum guvernarea se face prin dictatură. Nu plătești cât vrem noi să plătești? Îți luăm casa, ajungi în drum. Normal ar trebui să fie un contract. Să plătești un serviciu și să beneficiezi de el. Nu vrei să beneficiezi, nu plătești. Dar dacă oamenii n-ar fi obligați să plătească taxele, și nu li s-ar lua casele dacă nu plătesc, ar fi JALE. Nu s-ar numi civilizație ce-ar rezulta din acest sistem. Ar zice lumea că „lasă”, doar nu i-o lua casa foc tocmai lui, „lasă” că mai ieftin iese dacă-și ia un pistol decât să contribuie cu taxe pentru poliție. Și n-ar mai fi bani ca să funcționeze sistemul cu toate instituțiile statului. De asta plătim forțat, sub amenințarea că ajungem în stradă dacă nu plătim. Pentru că e singurul mod în care plătim.

De ce există Codul Penal? Că oamenii fac acele lucruri. Legile arată nivelul omului. Și faptul că e forțat să plătească taxe spune multe despre om. „Sclavia interzisă”, „tortura interzisă”, „ai dreptul la învățământ obligatoriu”. Ce părere și-ar face un extraterestru despre noi dacă ne-ar citi legile?

Ca să se schimbe ceva trebuie să se schimbe omul. Nu legea. Legea ține pasul cu felul în care se poartă oamenii.