Monday, June 2, 2025

Limbajul Narcisiștilor

 



Am scris mult despre tot felul de concepte (Gelozia, Ascultarea, Libertatea, Acceptarea, Respectul, Bârfa, Învățarea, Iubirea, Egoismul...etc.),

și mi-am dat seama că există câte două sensuri la fiecare dintre aceste concepte, unul fiind folosit cu scop de manipulare.

Care sunt aceste sensuri și cine folosește sensul manipulator al conceptelor?

Narcisistul își creează ierarhia importanței. Îi vede pe unii mai imporanți decât el (mai sus), iar cu aceștia se poartă servil. Îi vede pe alții mai puțin importanți decât el (mai jos), iar cu aceștia se poartă nerespectuos. Narcisiștii își atribuie importanța raportându-se la ceilalți. Iar asta se întâmplă din cauză că percep cele din jur preponderent rațional. Președintele e mai important decât un măturător, se poartă mai respectuos cu președintele și îl privește cu admirație. Dacă rațional a înțeles că președintele nu este mai important, poate fi o actriță sau o cântăreață pe care o privește cu admirație și o consideră mai importantă decât restul lumii doar din cauză că e „vedetă” (V.I.P. = very important person). Multe dintre vedete au vrut să ajungă acolo din cauză că-și creează raportul de importanță cu ei/ele în vârf.
Dacă ar fi putut percepe cu sufletul, dacă ar fi iubit, acest raport ar fi dispărut. Sufletul are un alt tip de cunoaștere. În percepția sufletească totul este prețios; nu din cauză că cineva îți explică logic asta și repeți niște concepte învățate, ci din cauză că așa simți. Sufletul face ca egalitatea să devină un adevăr personal, și nu doar o idee pe care o repeți, așa cum de exemplu o repetă mecanic mulți oameni religioși. Narcisiștii religioși știu teoria, dar nu simt ceea ce spun, iar asta se vede în felul cum se poartă. Mulți predau egalitatea, o știu teoretic, dar în realitate se percep superiori unora și inferiori altora. Religia este un mediu propice pentru narcisiști deoarece pot face foarte ușor raport de superioritate-inferioritate cu ceilalți care nu sunt religioși sau care sunt religioși dar nu urmează regulile.

Cei orientați sufletește  au un simț al egalității care vine de undeva dintr-o simțire, nu dintr-un raționament. Ei îi iubesc pe ceilalți, nu fac raport cu ei.

Narcisiștii vor să ajungă mai sus în ierarhia de la ei din cap. Nu simt iubire pentru ceilalți, nu respectă granițele personale ale celorlalți. Cei care sunt percepuți „mai jos” decât ei le par slabi, fraieri, incapabili. Sunt tratați urât, nedrept de către narcisiști. E de ajuns să observăm că sclavia a făcut parte din societatea noastră atâta vreme, că femeile n-au avut drept de vot, și putem să ne dăm seama cam ce fel de oameni formează societatea în care trăim și de ce arată așa.

Și în relația de cuplu un narcisist va face raport de superioritate-inferioritate cu celălalt. Vrea să fie mai sus, pentru că știe că dacă e mai jos, va fi părăsit. Din cauză că nu simte, nu iubește, el nu înțelege de ce celălalt ar sta cu el. O relație cu un narcisist devine o luptă, nu va fi niciodată un efort de echipă. Și din cauza asta n-are cum să dureze decât dacă celălalt se lasă abuzat. Bărbatul narcisist, din cauză că trebuie să-și mențină imaginea, investește mai mult în alte direcții decât în familie. În familie nu poate, că în familie femeia e în general mai bună la toate, și nu poate accepta un loc mai jos în ierarhia familiei. Narcisiștii bărbați nu sunt familiști, ei trebuie să-și clădească imaginea în raport cu ceilalți, să-și facă haită, să devină cât mai importanți. Ca să-și mențină locul în societate, în familie, în percepția proprie. Când religia spune că „femeia trebuie să asculte de bărbat”, apare raportul.
Dar ce înseamnă „să asculte de bărbat”?

Religia folosește termenul de „ascultare” în sens manipulator, la fel ca narcisiștii.

Ascultarea

În sens dezinteresat înseamnă să oferi celuilalt câteva minute ca să fii acolo cu el, deschis, să primești ceea ce el îți spune. Fără să-l judeci, fără să aștepți să-i dai o replică inteligentă ca să pari deștept. Să „asculți” adică să te deschizi către sensul lui, către punctul lui de vedere, să încerci să vezi din percepția lui.

Ascultarea în sens manipulator înseamnă să faci ce spune celălalt: „să fii ascultător”.

O prietenă narcisistă mi-a spus că nu ascult, că sunt încăpățânată, după care m-a blocat ca să nu-i mai pot răspunde. Eu am citit tot ce-a scris. Care dintre noi două o ascultase pe cealaltă?

Învățarea

În sens dezinteresat, învățarea se face știind că celălalt are nevoie să învețe singur, din proprie experiență, din greșeli, prin răspunderi. Asta este învățarea onestă. Îl lași pe om să aleagă cum crede mai bine, și apoi, din consecințe, învață ce să facă data viitoare. Învață autentic, pe drumul lui, ce trebuie să facă. Îl ajuți să ia o decizie, dacă vrea, îl ajuți să se ridice dacă cade.

Învățarea în sens manipulator este îndoctrinare. Îl înveți pe celălalt să facă ce crezi tu că e bine să facă, automat, ca un robot. Uneori narcisistul urmărește să-și tragă un folos direct din ceea ce-l învață pe celălalt să facă, alteori vrea ca și ceilalți să facă la fel ca el (ca să-și scuze alegerile prin numărul de oameni care au făcut tot așa), alteori e doar ideea lui fixă că realitatea e așa cum o vede el, și lumea trebuie să facă așa cum „e corect” (cum narcisistul crede că e corect), chiar dacă lumea are convingeri diferite.  

O prietenă a vrut copil și a dat anunț la ziar: „caut bărbat ca să fac un copil”. Fiind în raport cu ceilalți, nu vrea să fie percepută „mai jos” decât alții, așa că încearcă să-i convingă și pe ceilalți din jur să facă copii fără să se căsătorească: „Hai fată, nu faci și tu un copil? Eu am alte preocupări acum, nu ne mai putem vedea, dar dacă ai să faci și tu un copil putem ieși împreună cu copiii.”

 

Respectul

În sens dezinteresat respectul este egal din toate direcțiile și în toate direcțiile. Nu-l respecți pe un om din cauză că are o funcție mai înaltă sau din cauză că e mai în vârstă. Îl respecți deoarece îl percepi ca pe o ființă egală, sacră, peste care nu-ți permiți să intri.

În sens manipulator respectul este o unealtă des folosită pentru control. „Cine te crezi tu?” „Nu știi cine sunt eu?” „Când eram la vârsta ta...”
O colegă de facultate făcea raport cu noi ceilalți prin vârstă. Era evident o frustrată, care poate încerca să preia controlul ca să nu fie atacată cu faptul că a luat la facultate așa de târziu. Restul eram numiți „copii”, ea era căsătorită, avea copil. Intra de parcă era o șefă. A renunțat la facultate.
În anul doi, altă colegă se duce la cei de anul unu și începe să le vorbească de sus, făcându-i „copii”, exact cum făcea cealaltă.

Mă uitam la un film. Apare un personaj, o tipă căsătorită cu un om paralizat, incapabil intelectual. Tipa încearcă o idilă cu un (alt) tip. La una dintre întâlniri ea intră în casa unor necunoscuți, de distracție, se bagă în pat dezbrăcată, ca să-l provoace pe tip.
Eu vorbeam singură, îl sfătuiam din fața ecranului pe tip: „Du-te frate, fugi mâncând pământul. Un om care nu are respect pentru spațiul celuilalt, care își permite să intre de distracție în casa altcuiva, spune multe.”. Se dovedește la final că și-a ucis soțul ca să poată moșteni averea lui.
Îți permiți să citești jurnalul cuiva? Ce faci apoi cu informațiile, cum le folosești? Doar faptul că-ți permiți să pui mâna pe niște chestii așa de intime spune multe.

Narcisiștii nu respectă autentic, ci doar formal, și doar pe cei care sunt mai sus decât ei în ierarhie, sau, dacă oferă respect pentru cei mai jos decât ei, o fac ca să nu-și piardă ei imaginea de oameni civilizați.

Faptul că în biserică se află un tron pe care să stea invitați de onoare din cadrul Bisericii (grade înalte) spune multe. Nici un om nu este mai important decât altul orice grad ar avea. Nici un soldat nu este mai puțin important decât un general, nici un om nu este mai important decât un animal. Și nu ca teorie. Oamenii care au suflet și iubesc, simt.


Egoismul

Egoism nu înseamnă să faci așa cum vrei tu, ci să ceri altuia să facă așa cum vrei tu.

În sens manipulator egoistul este cel care face așa cum vrea, dacă alții au de pierdut în consecință. Din cauză că narcisiștii nu văd sacralitatea celuilalt. Dacă au ei ceva de pierdut, îl fac egoist pe celălalt că face alegeri proprii.


Gelozia

Definiția Geloziei (în sens dezinteresat): un fel de ură pe altul că primește ceea ce consideri că trebuie să primești doar tu (un fel de invidie). Într-o relație gelozia este când o femeie urăște altă femeie că primește ceea ce trebuie să primească doar ea de la bărbatul ei. Gelozia este o trăsătură narcisistică. Un om care iubește nu poate fi gelos pe altul în acest sens. S-a dus cu alta? Ok, e dreptul lor, el nu e „al meu”, el este „al lui”, are dreptul să se răzgândească, să fie cu cine vrea. Un om deschis sufletește simte că nu are dreptul să se bage peste ei, să le strice relația. Poate, cel mult, să vrea să știe adevărul, ca să plece, ca să nu stea legat într-o relație de bătaie de joc.

Dar narcisiștii manipulează cu un alt concept de Gelozie: Gelozia ca durere (că bărbatul e cu alta). Chiar și în DEX există ambele definiții (și „durere” și „invidie”).
Este evident că pe soție o doare atunci când vede că soțul se uită după alte femei. Doare ruptura, lipsa de reciprocitate, dezamăgirea. Când el o vede că o doare îi spune „ești geloasă”. Dar ea nu simte nimic negativ pentru el sau pentru celelalte. Doare din cauză că sufletul ei era pe tavă în fața lui, iar el l-a călcat în picioare.
Prin acuza „ești geloasă” pune pe ea un fel de vină că din cauza ei nu merge relația. E prea geloasă, îmi controlează telefonul. Ok, dar asta poate să facă oricine doar dacă vrea să afle adevărul, ca să ia o decizie în cunoștință de cauză. Dacă el minte, ea trebuie să afle adevărul cumva, ca să plece în cunoștință de cauză.
Ăștia care nu iubesc, ci vor o relație pentru alte motive, se vor simți sufocați cu unul care iubește, încarcerați într-o relație, și-i vor acuza pe partenerii lor de gelozie ori de câte ori partenerii vor încerca să afle adevărul.

 

Bârfa

În sens dezinteresat sensul de Bârfă este „să critici și să scoți la iveală lucruri despre alții care au ca scop urcarea ta în ierarhie pe spatele lor”. Uneori pentru asta e nevoie ca persoana bârfită să piardă niște relații sau un loc de muncă. Ca să ajungi tu mai sus, celălalt trebuie să ajungă mai jos.
Și bârfa este o trăsătură narcisistică. Țațele care bârfesc tinerele că „se duc cu unul și cu altul”, o fac din frustrare, prin comparație, din lipsă de atenție, pentru a fi și ele mai sus în raport.

Dar să spunem că afli despre cineva că a avut relații extraconjugale.
Dacă spun asta ca să-și piardă locul de muncă, să nu fiu eu singurul șomer, e bârfă.
Dacă spun asta unei cunoștințe care e îndrăgostită de acel cineva, o fac pentru binele ei, nu e bârfă. Dacă spun asta ca să explic de ce eu n-am avut relații cu acea persoană, la fel, nu este bârfă.
Dacă spun unui părinte ce mi-a făcut fratele, ca să mă înțeleagă, nu este bârfă.

Dar narcisiștii manipulează și cu conceptul lor de Bârfă. Nu ai voie să spui nimic despre ei, că te acuză că-i bârfești. Orice abuzuri ți-au făcut, orice ți-au spus, orice s-a întâmplat, nu ai voie să te aperi sau să te justifici spunând ce ți-au făcut. Tot ei se dau victime că le strici imaginea.


Libertatea în Iubire.

Se spune că fără libertate nu există iubire, că iubirea există doar în libertate. Este adevărat, dar în ce sens?
În sensul autentic și dezinteresat înseamnă că dacă ai un motiv pentru care ești într-o relație, nu ești acolo din iubire. Sunt atâtea cupluri care sunt premiate că sărbătoresc nunta de aur după 50 de ani, dar câte dintre ele au păstrat relația din compromis? Câtă bătaie au mâncat, câte jigniri au auzit, cât ar fi stat în relație dacă aveau posibilitatea să facă ce vor?

Iubirea este atunci când amândoi sunt independenți de nevoia de a sta undeva, independenți de nevoia de a avea un statut social, serviciu, bunuri sau imagine. Și frica de singurătate poate fi un motiv pentru a fi într-o relație din compromis, și nevoia de a fi așteptat acasă de cineva cu o farfurie de mâncare, și nevoia de a duce mai departe numele familiei.

Pe doi oameni care se iubesc cu adevărat, nu-i ține nimic împreună decât iubirea lor. Poate el are și frică de singurătate, poate ea se și bucură de casa luxoasă a lui, dar dacă acestea nu stau la baza alegerii partenerului, nu pot păta cu nimic iubirea lor. Când vine despărțirea sufletească nu-i pot ține bunurile împreună, nici alte motive nu-i pot ține dacă doar iubirea a stat la baza relației lor.

Dar narcisistul folosește Libertatea în Iubire cu alt sens: „dacă mă iubești mă lași liber să mă duc cu alte femei, să ies cu prietenii la băut, să mă duc singur în excursie”.
Și femeia îl crede. Mai ales dacă repetă mai multă lume „aceeași melodie”.
Dacă este orientată sufletește și nu are alte interese, pleacă, nu poate suporta durerea.  
Și uite așa nici o femeie fără alte interese nu va putea să stea cu narcisistul. Cu el va sta tot cineva care are alte interese. Și vor primi unul de la altul exact ceea ce dau unul altuia. Nu ca pedeapsă divină, ci ca simplă consecință a faptelor lor.


©Luna 

No comments:

Post a Comment

Și Psihopații Plâng

Există două specii de oameni pe lumea asta. 1- Psihopatul 2-Sufletistul Psihopatul plânge când pierde, când vrea să obțină ceva, când vrea ...